joi, 17 noiembrie 2016


UPDATE, GALERIE FOTO: Lansare catalog de artă la Gaudeamus- Invitaţi speciali: Calin Steregean, Eric Poppe şi Gabriela Dobre
Grupa3News, Bucureşti, 17.11, ora 18.10- O expoziţie de opere ale pictorului belgian suprarealist Pierre Alechinsky sunt expuse privitorilor la Târgul Gaudeamus, relatează corespondenţii noştri. Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Artă în parteneriat cu delegaţia Valoniei Bruxelles în România. Catalogul pictorului belgian prezintă opere realizate în colaborare cu 16 scriitori contemporani. La evenimentul de lansare au ţinut discursuri directorul MNAR, Calin Stegerean, reprezentantul delegaţiei Valoniei Bruxelles la Bucureşti, Eric Poppe şi artista plastică Gabriela Dobre.
Pierre Alechinsky, în vârstă de 89 de ani, este născut la Bruxelles. Este adeptul unui stil de creaţie artistică ambiguu aflat între pictură şi caligrafie. După 1965 s-a specializat în pictura acrilică.


Legendă foto: Lucrare de Pierre Alechinsky la Gaudeamus 2016


Legendă foto: Lansare catalog de artă la Gaudeamus 2016

UPDATE, GALERIE FOTO: Dezbatere la Târgul Gaudeamus- Cum să publici cărţi într-o ţară mică ?
Grupa3News, Bucureşti, 17.11, ora 17.20- O dezbatere pe tema publicării cărţilor în ţările mici a fost iniţiată azi la Gaudeamus de către Ambasada Norvegiei, relatează corespondenţii noştri. În cadrul dezbaterii, profesorul Helge Ronning a susţinut că în ţările nordice se citesc foarte multe cărţi direct în limba engleză. Ţările nordice sunt recunoscute de altfel pentru interesul foarte mare al populaţiei pentru lectură, a subliniat profesorul norvegian, specialist în comunicare şi media şi un susţinător al libertăţii de exprimare.

                                                                                        
 Legendă foto: Profesorul Helge Ronning la Gaudeamus

Târgul de carte Gaudeamus s-a deschis la Bucureşti

Grupa3News, Bucureşti, 17.11, ora 17.00 - Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură are loc între 16 si 20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo, din Bucureşti, relatează corespondenţii nostri. Târgul este organizat de Radio România , iar invitată de onoare este China, cu un stand reprezentativ pentru literatura chineza contemporană.

Târgul Gaudeamus este la a 23-a ediţie şi reuneşte într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp, oferta a peste 300 de edituri româneşti şi straine. În anii trecuţi târgul a fost vizitat de peste 1 600 000 de oameni şi a fost gazda a 8536 de evenimente editoriale şi profesionale.


 Legenda foto: Târgul Gaudeamus, Bucureşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu