luni, 16 ianuarie 2017

INTERVIU | FCSB transferă un fundaș din Italia. Mihai Bălașa: “Mi-am dat acordul să vin”


FCSB este gata să dea şi a treia lovitură a iernii pe piaţa transferurilor. După ce Gnohere şi Alibec se pregătesc deja cu echipa antrenată de Lurenţiu Reghecampf, Mihai Bălaşa (21 de ani), un fundaş cu experienţa fotbalului din Italia, este gata să păşească şi el în curtea vicecampioanei României. Fie că va fi vorba despre un transfer definitiv ori de un împrumut de la AS Roma, echipa de care aparţine, Bălaşa este pregătit să se lupte cu Enache pentru postul de fundaş dreapta, iar spre viitor priveşte cu încredere: vrea să ajungă şi la naţionala mare a României, după ce a evoluat pentru reprezentativele U21, U19, U18 şi U17. 
Bălaşa este un produs al Academiei lui Gică Hagi, iar fostul număr 10 al României îl prezenta, într-un interviu, ca fiind cel mai bun fotbalist din generaţia '95. A petrecut 5 ani la Ovidiu, a debutat la Viitorul Constanţa, iar potenţialul ridicat i-a făcut pe şefii lui AS Roma să-i acorde o şansă, astfel că l-au transferat în iulie 2013. Mai întâi jucat la Primavera, ca mai apoi să fie împrumutat în două rânduri la Crotone, acolo unde a avut evoluţii foarte bune. Şansa din partea Romei însă nu a venit niciodată, lucru pe care Bălaşa îl regretă. În prezent, potenţialul tânărului fotbalist român nu poate fi exploatat în subsolul din Serie B, la Trapani, acolo unde împrumutat a treia oară de la sosirea în Italia, iar oferta FCSB-ului pare a fi una de nerefuzat. 

Mihai, care e starea ta de spirit acum? Bănuiesc că stai ca pe ace să se realizeze transferul la Steaua.... cam da. Aştept să se rezolve odată tot şi să fie bine.
Tu ţi-ai dat deja acordul să ajungi la Steaua. De cine depinde, în aceste momente, transferul tău?
Eu mi-am dat acordul să vin, cluburile s-au înţeles, acum mai rămâne să se înţeleagă şi cu cei de la Trapani. În următoarele zile cred că se va rezolva.
Tatăl tău, într-o declaraţie, te îndemna să alegi Steaua. Care sunt motivele pentru care ai ales să dai curs acestei oferte?
Steaua atrage pe oricine. Chiar dacă am văzut acel scandal cu armata, că e FCSB, că e Steaua, părerea mea e că Steaua rămâne Steaua. Iar asta rămâne Steaua. În ultimii ani a fost mereu echipa care a fost în Europa League ori în Champions League şi a avut performanţe. Eu nu ştiam dacă ei mă urmăresc sau nu, dar s-au interesat de situaţia mea. Mie impresarii mi-au spus despre ofertă.
Iar oferta când a venit?
Acum o săptămână, poate chiar puţin mai mult. Erau de dinainte de Sărbători, în perioada aceea s-au oprit, iar după s-au reluat negocierile.
E vorba despre un transfer sau despre un împrumut?
Asta nu ştiu.
În cazul în care ar fi vorba doar despre un împrumut, ţi-ai dori ca Steaua să aibă şi opţiune de cumpărare sau ai vrea să te reîntorci în Italia?
Eu sper doar să-mi fac treaba cât mai bine la Steaua, şase luni, un an, un an jumătate, să ne îndeplinim obiectivele şi să-mi îndeplinesc obiectivele mele. Vă daţi seama că după aş vrea şi eu să plec în altă parte. Deocamdată vin la Steaua, mă gândesc la Steaua şi sper să joc cât mai bine.
Simţi că e un regres transferul în Liga 1 din punct de vedere al nivelului fotbalistic? Totuşi, eşti jucătorul uneia dintre cele mai mari echipe din Italia.
Pentru mine nu e. Am şansa să vin la Steaua, să joc, să câştig un campionat şi probabil voi avea şansa să reintru şi în circuitul echipei naţionale şi nu cred că ar fi un pas înapoi. Dar asta depinde doar de mine. Dacă voi juca şi voi avea evoluţii bune, atunci va fi un pas înainte.
La Steaua există o presiune constantă, pretenţiile sunt mari, mai ales în aceste clipe când echipa a pierdut primul loc în Liga 1.
La Steaua mereu a fost presiune şi mereu s-a dorit performanţă. Eu cred că oricine acceptă să vină la Steaua ştie că vine acolo şi că presiune, nu ca la alte echipe. E normal că atunci când îţi doreşti trofee să apară presiunea.  Pentru mine presiunea e un lucru pozitiv.
Reghecampf a făcut mai multe experimente în acest sezon. Le-a schimbat anumitor fotbalişti posturile pe teren, în lipsă de soluţii. Tu unde crezi că vei fi folosit?
Asta nu ştiu. Dar odată ce joc fundaş dreapta cred că o să fiu folosit fundaş dreapta. Dar am jucat şi fundaş central. Am evoluat pe ambele posturi. Acolo unde va fi nevoie de mine acolo voi juca.
Crezi că altfel se vede naţionala mare din postura de fundaş titular la Steaua?
Eu cred că da. Dacă nici atunci când eşti la Steaua şi joci şi titular, meci de meci, şi nu eşti convocat atunci când?!
Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Debutezi la Steaua şi aduci victoria echipei tale sau scoţi mingea de pe linia porţii şi echipa obţine cele trei puncte. Completează tu de aici.
Îţi dai seama că ar fi un lucru extraordinar. Eu sper să joc cât mai bine. Că marchez eu golul decisiv sau va fi un alt coleg, importante sunt cele trei puncte.
Să vorbim şi despre perioada din Italia. După ce ai avut evoluţii bune la Crotone, timp de două sezoane, ai fost împrumutat la Trapani, dar acolo lucrurile nu au mai stat la fel. Te-a afectat faptul că Roma nu te-a ţinut în lot şi te-a împrumutat la Trapani?
Normal că m-a afectat, pentru că după ce jucasem 30 şi ceva de meciuri, la Crotone, şi o făcusem destul de bine mă aşteptam să mi se dea şi mie măcar... nu ştie ce şansă, dar măcar să mă păstreze în lot. Dar acum nu mai contează. Nu vreau să-mi mai aduc aminte. După am venit la Trapani, am avut ceva probleme, am avut şi o accidentare şi de aia nu prea am jucat. Pentru că aici e şi teren sintetic, de antrenament şi de joc. Am avut ceva probleme până m-am adaptat cu terenul, cu totul.
Din perspectiva ta, de ce e mai greu să joci pe un teren sintetic?
Când joci acasă eşti mai avantajat, pentru că eşti obişnuit cu terenul. Mingea nu prea sare la fel ca pe un teren cu iarbă. Apoi, când te duci pe un teren normal eşti obişnuit cu un anumit tip de ghete, apoi iar joci cu alte ghete pe sintetic. În meci, până te obişnuieşti cu terenul şi cu ghetele ai nevoie de cel puţin 20 de minute să te adaptezi.
Mihai, probabil că tu eşti cel mai mare critic al tău. Unde crezi că mai ai de lucrat şi care sunt capitolele la care excelezi?
(râde) Prefer să-i las pe alţii să vorbească despre asta. Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc de defectele sau despre plusurile mele.
Dar unde crezi că ar trebui să tragi mai tare? Pe partea ofensivă, pe partea defensivă?
De învăţat şi de lucrat am de învăţat până mă las de fotbal. Dar puţin mai am de lucrat pe faza defensivă.
Domnul Hagi, în urmă cu câteva luni, spunea că Mihai Bălaşa, liderul generaţiei ‘95, n-a mai fost convocat la naţionala U21, chiar dacă a jucat meci de meci la echipa cu care a promovat în Serie A. Care a fost relaţia ta cu selecţionerul de la U21? De ce crezi că ai fost ignorat, deşi eşti unul dintre cei mai promiţători fotbalişti U21?
Asta nu ştiu şi doresc să nu vorbesc despre trecut. Vreau doar să-i mulţumesc domnului Hagi pentru cuvintele frumoase pe care le-a spus despre mine, pentru că am citit acel interviu şi atât. În rest nu vreau să vorbesc.

Cum crezi că va fi pentru tine să-l întâlneşti pe Gică Hagi din postura de adversar de data asta?
Îţi dai seama că o să fie ceva deosebit, pentru că am petrecut 5 ani acolo. Domnul Hagi m-a aruncat pentru prima dată pe teren, în Liga 1, la o vârstă destul de fragedă şi o să fie emoţionant. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu